top of page

Despre mine 

Iubesc să lucrez cu oamenii
Sunt Claudia Roatiş, psiholog cu peste 10 ani experiență.
Sunt specializată în psihoterapie integrativă, cu formare suplimentară în NEUROPSY, Theta Healing, psihologie energetică, terapia Raindrop şi sunt îndrumător al Școlii Kyron de  dezvoltare spirituală.

Dar mai presus de toate sunt om ca şi tine, aşa că nimic din provocările, suferințele şi bucuriile umane nu îmi sunt străine.

Nu lucrez cu șabloane sau după tehnici terapeutice standard. Privesc individul în cadrul său larg şi cred în puterea de vindecare a fiecăruia şi în rolul meu de a-i fi ghid în acest proces.

 

Iubesc să lucrez cu oamenii, să-i susţin în procesul lor de transformare şi de evoluție, să contribui la o viaţă individuală mai bună pentru o lume mai bună.

 

Până nu faci subconştientul conştient, îţi va conduce viaţa şi tu îl vei numi soartă. Carl Gustav Jung

De ce fac ceea ce fac

Am pornit pe drumul psihoterapiei după o criză existențială. În 2007, mă simțeam debusolată, rătăcită pe drumul vieţii, confuză. Am început să lucrez la mine, la schimbarea programelor mentale care îmi dăunau, la schimbarea convingerilor care mă limitau, la conștientizarea şi curățarea filtrului personal.


Creșterea mea personală a venit cu dorința de a-i ajuta şi pe alţii să crească. Aşa am pornit pe calea profesională a psihoterapiei integrative.


Cred în puterea nebănuită a iubirii de sine, în onestitatea faţă de tine însuţi şi faţă de ceilalţi şi în integritatea meseriei pe care o practic.


Misiunea mea este să îi ajut pe cei care caută să facă schimbări benefice în viața lor să se cunoască și să se iubească pe ei înșiși, să evolueze în plan personal și spiritual.


Mă bucur şi sunt recunoscătoare pentru fiecare transformare pe care o aduc în viețile oamenilor cărora le sunt ghid în această călătorie a descoperirii de sine. În fiecare găsesc ceva din mine şi din procesul meu şi în fiecare pun o parte din mine.

M-aş bucura să te cunosc şi pe tine

Dacă ai nevoie de susţinere pentru a depăşi momentele dificile din viaţa ta, pentru a te reconecta la tine şi a te cunoaște mai bine, pentru a face schimbări cu sens, sunt aici pentru tine.

bottom of page